Go, Simona! Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros | VIDEO

Go, Simona! Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros | VIDEO
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat, joi, în finală la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 mondial şi favorita nr. 2, scor 6-4, 3-6, 6-3.

Partida a durat două ore. Halep a avut un joc solid în primul set, pe care şi l-a adjudecat în 45 de minute, fără să îşi cedeze serviciul. De altfel, românca a reuşit unicul break al primului act la scorul de 1-1, iar adversara sa nu a putut să recupereze deficitul până la final.

Setul doi a fost decis din nou la un singur break, însă rolurile s-au inversat. Pliskova a câştigat setul secund la a doua şansă pe care a avut-o, în 35 de minute de joc. În setul decisiv, Halep a reuşit două break-uri şi şi-a cedat serviciul o singură dată. Ea s-a impus la prima minge de meci pe care şi-a creat-o.

Halep a avut 14 lovituri direct câştigătoare şi 14 erori neforţate, iar adversara sa a reuşit 45 de lovituri câştigătoare, însă a comis nu mai puţin de 55 de greşeli neprovocate.

În finală, Halep o va întâlni pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Viitoarea adversară a Simonei a învins-o, joi, scor 7-6 (4), 3-6, 6-3, pe elveţianca Timea Bacsinszky şi a devenit prima sportivă din Letonia, din toate timpurile, calificată într-o finală la Roland Garros.

Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, se află la a doua finală de Grand Slam a carierei. În 2014, ea s-a calificat în ultimul act la Roland Garros, însă a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, scor 4-6, 7-6 (5), 4-6. În schimb, până la ediţia din acest an, cea mai bună performanţă a Jelenei Ostapenko, în vârstă de 20 de ani, a fost participarea în primul tur, din 2016.

Prezenţa în finala turneului de la Roland Garros este recompensată cu un milion de euro şi 1.300 de puncte în clasamentul mondial. Câştigătoarea competiţiei va primi 2.100.000 de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Loading...
Comenteaza