Grupele Mondialului din 2018. VEZI cu cine vor juca fostele adversare ale României din preliminarii

Grupele Mondialului din 2018. VEZI cu cine vor juca fostele adversare ale României din preliminarii
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a tras la sorți, vineri, la Moscova, grupele Campionatului Mondial din 2018.

Pentru a cincea oară la rând, România va lipsi de la Cupa Mondială. "Tricolorii" au evoluat ultima dată la un astfel de turneu în 1998, când au ajuns în optimile de finală. În ultimele preliminarii, echipa națională s-a clasat pe locul 4 în grupa de calificare, cu 13 puncte. Din grupa României s-au calificat Polonia (locul 1) și Danemarca (locul 2, în urma unui baraj cu Irlanda).

Polonia va evolua în Grupa H, alături de Senegal, Columbia și Japonia. Danemarca a fost repartizată în Grupa C, alături de Franța (vicecampioana Europei), Australia (câștigătoarea ultimei ediții a Cupei Asiei) și Peru. Campioana Mondială, Germania, va da piept în Grupa F cu Mexic, Suedia și Coreea de Sud.

Selecționatele din Islanda și Panama vor participa în premieră la un Campionat Mondial.

Cum arată toate grupele:

Grupa A: Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Uruguay
Grupa B: Portugalia, Spania, Maroc, Iran
Grupa C: Franţa, Australia, Peru, Danemarca
Grupa D: Argentina, Islanda, Croaţia, Nigeria
Grupa E: Brazilia, Elveţia, Costa Rica, Serbia
Grupa F: Germania, Mexic, Suedia, Coreea de Sud
Grupa G: Belgia, Panama, Tunisia, Anglia
Grupa H: Polonia, Senegal, Columbia, Japonia

Program și televizări:

A 21-a ediție a Campionatului Mondial va debuta pe 14 iunie 2018, la Moscova, când țara gazdă Rusia va înfrunta Arabia Saudită. Mecurile din optima sunt programate între 30 și 3 iulie 2018, sferturile în zilele de 6 și 7 iulie 2018, iar semifinalele în perioada 10-11 iulie 2018. Finala mică este programată pe 14 iulie 2018, la Sankt Petersburg, iar finala mare o zi mai târziu, la Moscova.

Toate meciurile de la Cupa Mondială 2018 vor fi transmise în direct la TVR 1 și TVR HD.

Loading...
Comenteaza