Halep se pregăteşte de Fed Cup. Antrenament în Sala Polivalentă FOTO

Halep se pregăteşte de Fed Cup. Antrenament în Sala Polivalentă FOTO
Jucătoarea de tenis Simona Halep, sportivă inclusă în lotul României pentru partida de Fed Cup cu Cehia, s-a antrenat în această dimineaţă în Sala Polivalentă.

Constănţeanca a sosit duminică la Cluj-Napoca, iar luni la ora 09:00 era pe teren, alături de staff-ul tehnic al naţionalei României. Îmbrăcată în tricou şi pantofi de sport roşii, respectiv cu pantaloni 3/4 gri, Simona Halep a alergat dintr-o parte în alta a terenului. Acesta a fost primul antrenament de la Cluj al sportivei, ea avându-i ca sparring-partneri pe doi băieţi. Halep nu a oferit declaraţii, dar miercuri ambele echipe au programate conferinţe de presă.

Din fericire, Halep nu a dat niciun semn că ar fi accidentată. Aşa cum se ştie, jucătoarea de tenis a fost eliminată la Australian Open de o sportivă din afara Top 100 WTA, ea dând vina pe o serie de probleme de sănătate.

După exact două ore de antrenament, constănţeanca s-a retras de pe teren, nu înainte de a da autografe unei fetiţe şi de a se fotografia alături de mai multe persoane din Sala Polivalentă. De la ora 11:00, pe teren au intrat Monica Niculescu şi Andreea Mitu.

Partida dintre România şi Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale, va avea loc în acest weekend, pe 6 și 7 februarie, în Sala Polivalentă. Lotul României este format din Monica Niculescu (40 WTA), Simona Halep (locul 3 WTA), Andreea Mitu (96 WTA) şi Raluca Olaru (locul 49 WTA la dublu). Căpitanul nejucător al echipei, Alina Tecşor, o convocase iniţial şi pe Irina Begu (31 WTA), dar aceasta a anunţat joi că nu va participa, din cauza unei accidentări la genunchi.

Simona Halep a coborât de pe locul al doilea pe poziția a treia în clasamentul WTA dat publicității luni, după ce Angelique Kerber a câștigat turneul Australian Open și a devansat-o în ierarhie pe jucătoarea constănțeană.

Loading...
Comenteaza