INTERVIU. Jason Washburn, pivotul de la U-BT, despre viața în România și prietenii săi din NBA

INTERVIU. Jason Washburn, pivotul de la U-BT, despre viața în România și prietenii săi din NBA
| Foto: fiba.basketball

Baschetbalistul american a acceptat să vorbească cu ZIUA de Cluj despre cariera sa, care l-a purtat din Utah în Japonia, via Kosovo, și acum la Cluj-Napoca.

Pivotul de 2,16 are o poveste de viață fascinantă. Deși a iubit dintotdeauna fotbalul american, înălțimea și poveștile tatălui său l-au împins către baschet. Crescut în statul american Michigan, Washburn a fost fascinat de poveștile despre “Băieții răi” de la Detroit Pistons, conduși de Isiah Thomas, care impresionau în anii ’80. După o carieră profesionistă în care a jucat în Europa și Asia, bashetbalistul a ajuns la Cluj-Napoca și e pregătit să pună umărul la un nou titlu pentru U-BT.

Cum ai început să joci baschet?

Am fost întotdeauna mai înalt decât restul copiilor, cumva era lucrul firesc pe care trebuiea să îl fac. Tatăl meu a fost sportiv și întotdeauna aruncam la coș în curte, jucam baseball, fotbal american. Baschetul m-a găsit și eu m-am îndrăgostit. Întodeauna am jucat sub panou, ca pivot.

Cine a fost idolul tău în copilărie?

Nu urmăream prea mult baschet când eram mai tânăr, în schimb urmăream fotbalul american, care era sportul meu preferat. Când am început să lucrez la jocul meu, l-am urmărit pe Kareem Abdul-Jabbar, tatăl meu îl iubea. Întotdeauna încercam mișcarea lui, “Sky Hook”, însă e un procedeu extrem de dificil. Când am început să practic serios baschetul, l-am urmărit mult pe Hakeem Olajuwon și el e jucătorul meu preferat. Totuși, jocul lui nu cred că ar fi fost potrivit în Europa.

După facultate, ai ales o carieră în Europa. A fost o decizie grea?

Am primit imediat oferte din străinătate, am auzit despre mulți tineri baschetbaliști care au plecat din Statele Unite și nu au avut experiențe prea bune. Când am mers în Ucraina, eram într-un campionat foarte bun, echipa era perfectă pentru mine. Aveam un grup foarte bun de jucători autohtoni, cu care încă sunt prieten.

Cum ajunge un american să joace în echipa națională a Bulgariei?

(Râde) Jucam în Kosovo, în Liga Balcanică, iar antrenorul echipei naționale a Bulgariei era și antrenorul de la Beroe. Jucam mult împotriva lor și aveam, în general, meciuri foarte bune. Apoi, m-a sunat după un joc și m-a chemat la lot. Toată lumea este curioasă cum am ajuns să joc acolo, eu nu vorbesc deloc limba.

Poza noua 21.08.2018
Washburn, în tricoul Bulgariei (foto u-bt.ro)

Ce părere ai despre baschetul din România?

Cu siguranță Liga din România este una foarte solidă, nu e un campionat în care poți să joci fără presiune. De exemplu, în Kosovo erau doar două echipe, aici evident nu e același lucru. În fiecare seară trebuie să joci la capacitate maximă, a fost un șoc pentru mine revenind din Japonia pentru că uitasem cum e jocul din Europa. E ca și cum aș fi în primul meu an de baschet.

Cum poate crește baschetul românesc?

Sunt multe răspunsuri la această întrebare. Totuși, până la urmă, totul se rezumă la bani. Cu cât ai mai mulți bani, cu atât ai șanse să iei jucători mai buni. Evident cele trei echipe din FIBA Europe Cup au fost importante pentru baschetul românesc și dacă am putea merge și mai sus ar fi mai bine. Dar e clar că totul se rezumă la bani.

Ai jucat în mai multe țări, iar acum ai ajuns la U-BT. Știai ceva despre club înainte să vii?

Nu știam foarte multe, am mai fost la Cluj cu echipa națională, dar nu știam multe despre România. Am vorbit cu Brandan Taylor, care a jucat la Steaua anul trecut și mi-a spus că îmi va plăcea foarte mult aici. Îmi lipsea stilul european de joc și a fost o oportunitate bună pentru mine.

Care sunt șansele la titlu ale echipei?

Oricine îți va spune că avem o șansă bună, nici eu nu îți voi spune că nu avem șanse. În primul rând, trebuie să ne ferim de accidentări. În plus, avem jucători români foarte buni. Le spun multor oameni de acasă, oricine poate lua străini buni. Contează cum joacă baschetbaliștii autohtoni. Îl avem pe Vlad, Kuti, care e unul dintre cei mai buni tineri jucători, ne înțelegem foarte bine pe teren, toată lumea știe de ce e capabil Kyndall, deci cred că avem o șansă bună.

Poza noua 15.11.2018
Pivotul s-a intergrat perfect alături de noii săi colegi (foto u-bt.ro)

Care sunt principalele rivale din campionat?

Toată lumea îmi spune că vor fi Oradea și Sibiu. Cred că sibienii sunt un adversar greu și suntem apropiați ca valoare. Cred că nu putem merge acolo să credem că am câștigat dinainte. Trebuie să jucăm cel mai bun baschet al nostru și să facem un meci bun.

Ce părere ai despre Cluj-Napoca?

Orașul este extraorindar și faptul că există o Universitate aici aduce foarte mulți străini. Soția mea tocmai a născut, iar ea petrece mult timp cu soțiile celorlalți jucători străini. Din punct de vedere familial, nu cred că putea fi mai bine. Orașul e unul dintre cele mai frumoase din partea aceasta din Europa. E o diversitate de limbi și culturi.

Ai încercat până acum vreun fel de mâncare tradițional românesc?

Eu și soția mea dorim întotdeauna să încercăm feluri noi de mâncare, dar nimeni nu mi-a oferit până acum un fel tradițional de mâncare. Am nevoie de cineva care să îmi spună ce să încerc și voi încerca. Cel mai mult îmi place aici cafeaua, eu și soția mea mergem în fiecare zi la cafenele.

Ai fost în lotul unor echipe din NBA, ții legătura cu cineva care joacă acum în Ligă?

Cunosc câțiva băieți care joacă acolo. Oamenii ar putea fi surprinși ce mică e lumea. Am crescut în același stat cu Kyle Kuzma (n. red – jucător la LA Lakers), am fost la aceeași facultate și nu voi spune că am fost mentorul lui, dar i-am oferit câteva sfaturi, după ce am jucat la echipele din NBA. Am jucat în Ucraina și cu Sviatoslav Mykhailiuk, tot de la Lakers, dar el avea atunci 16 ani. Cât timp am fost în Charlotte a fost extrem de benefic pentru mine, am jucat cu mulți jucători importanți. Uneori vorbesc cu Jeremy Lin, care e un om extraordinar.

Care e jucătorul tău favorit din NBA?

Clar aș spune Jeremy Lin. Este un conducător de joc excelent. În urmăream și înainte să îl cunosc, joacă un baschet foarte frumos. Sunt un fan Le Bron James și voi fi întotdeauna și al lui Al Jefferson și cred că e unul dintre puținii pivoți “adevărați” din joc.

Dar echipa favorită?

Sunt din Michigan deci sunt clar un fan Detroit Pistons. Am fost crescut cu povești despre “Băieții răi” din Detroit.

Cine crezi că va câștiga titlul?

Dacă ar fi să pariez, aș pune toți banii pe Golden State Warriors. Nu cred că există o rivală pentru ei în Conferința de Vest, dar în din Est pot veni echipe precum Toronto Raptors sau Milwaukee Bucks. Mai sunt și cei din Philadelphia și Boston.

La final, ai vreun mesaj pentru fani?

Fanii noștri au fost extraorindari în acest sezon. Ne oferă o energie bună, iar eu îi rog să ne susțină în continuare, să facă deplasări alături de noi cât de mult pot și să fie la fel în continuare.

În facultate, Jason Washburn a evoluat pentru Colegiul Utah. De-a lungul carierei de profesionist, pivotul a jucat pentru Cherkasy Monkeys (Ucraina), Tsmoki Minsk (Belarus), Basic-Fit Brussels (Belgia), Sigal Prishtina (Kosovo) și Yokohama B-Corsairs (Japonia). În NBA, Washbrun a evoluat în Summer League pentru Utah Jazz și s-a pregătit alături de Charlotte Hornets. Baschetbalistul american, care evoluează în Naționala Bulgariei a fost campion și câștigător al Cupei în Kosovo și câștigător și MVP al Ligii Balcanice, toate trofeele cu Sigal Prishtina. În acest sezon, Washburn are o medie de 15,9 puncte și 6 recuperări pe meci.

Loading...
Comenteaza