Ovidiu Sabău, dezamăgit după remiza cu CS Balotești: “Băieţii au tratat adversarul puţin superficial”

Ovidiu Sabău, dezamăgit după remiza cu CS Balotești: “Băieţii au tratat adversarul puţin superficial”
| Foto: Silviu Cristea/fcuniversitateacluj.ro

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate pe propriul teren, scor 0-0, împotriva unei formații amenințate cu retrogradarea și a căzut pe locul șase în clasamentul Ligii 2.

După o serie de trei victorii consecutive fără gol primit, “studenții” nu au mai reușit să marcheze în ultimele două meciuri, în care au înregistrat două remize albe. Rezultatele de egalitate i-au tras în jos în ierarhia eșalonului secund, iar “Șepcile roșii” s-au îndepărtat de îndeplinirea obiectivului. Managerul sportiv al Universității Cluj s-a declarat dezamăgit după egalul împotriva formației CS Balotești.

“A fost un meci mai greu decât ne-am fi aşteptat.  Probabil că băieţii noştri au tratat adversarul puţin superficial, din cauza locului ocupat în clasament, şi nu au fost suficient de conectaţi la importanţa partidei. Aici s-a făcut diferenţa. Fie a existat o preluare în plus, fie s-a încercat prea mult individual, iar apoi am intrat în criză de timp, n-am avut luciditate, n-am reuşit să ne creăm ocazii clare şi să câştigăm.

Am riscat pentru că atunci când ataci şi eşti precipitat rişti să pierzi mingea, ceea ce s-a şi întâmplat: Baloteştiul a plecat pe contraatac şi a fost cât pe ce să înscrie. Apreciez ritmul susţinut şi ambiţia jucătorilor, dar, pe de altă parte, astăzi le-a lipsit luciditatea şi claritatea în joc.

Nu mă îngrijorează faptul că este al doilea meci consecutiv în care nu marcăm. Am făcut-o de multe ori în partidele precedente, însă pe viitor vom încerca să avem mintea mai limpede şi să găsim cele mai bune soluţii”, a declarat Sabău, la finalul partidei.

Universitatea Cluj ocupă locul șase în Liga 2, cu 35 de puncte, la cinci lungimi de Sportul Snagov, care se află pe primul loc ce asigură promovarea directă. Următorul meci pentru clujeni va fi împotriva echipei Pandurii Târgu-Jiu.

Loading...
Comenteaza