Meci facil pentru "U", în deplasare, cu CFR Dej

Meci facil pentru
"U" Cluj va evolua pe terenul ultimei clasate, CFR Dej, duminică, de la ora 12:00, în etapa cu numărul 18 din Liga a IV-a.


">

Misiunea "Șepcilor roșii" se anunță a fi una extrem de ușoară, Universitatea ocupând prima poziție din serie, cu 43 puncte, în timp ce dejenii se află pe ultimul loc, cu doar 7 puncte.

"E un meci care face parte din drumul unde vrem să ajungem (liga a treia - n. red.) și ne interesează doar victoria. Sper ca și clima să ne ajute, dar din câte știu, la Dej e un teren bun", a declarat antrenorul "Șepcilor Roșii, Marius Popescu, pentru ZIUA de CLUJ.

"U" Cluj nu-l va avea la dispoziție pe mijlocașul Alex Păcurar, jucător care s-a confruntat cu accidentările o lungă perioadă de timp. Mijlocașul de 35 ani a prins un singur joc în tur, cu Tritenii de Jos, din această cauză, iar în acest an a evoluat în primul meci din retur, cu Viitorul Mihai Georgescu, pe care Universitatea l-a câștigat cu 14-1.

"Am decis să-l menajez câteva zile, dar sper ca de luni să intre în normalitate", a adăugat "Papi".

"Alb-negrii" au un record de 14 victorii și un singur egal în actuala ediție din Liga a IV-a. CFR Dej a bifat doar două succese, ultimul în etapa trecută (2-1 cu Vulturul Mintiu Gherlii), un egal și 13 înfrângeri.

Partida dintre "U" Cluj și CFR Dej se joacă duminică, 19 martie 2017, de la ora 12:00, pe stadionul Municipal din Dej. Intrarea la meci va fi liberă, anunță pagina de facebook a dejenilor. În tur, Universitatea s-a impus pe Cluj Arena cu 7-0.

Loading...
Comenteaza