Update Video Medalie pentru România la Campionatele Europene de Tenis de Masă STAG 2018, Juniori. Echipa de junioare II, în finală

Medalie pentru România la Campionatele Europene de Tenis de Masă STAG 2018, Juniori. Echipa de junioare II, în finală
| Foto: Federația Română de Tenis de Masă

Echipa de juniori fete a obţinut, miercuri, o primă medalie pentru România la Campionatele Europene de Tenis de Masă, care se desfăşoară la Cluj-Napoca. 

UPDATE ora 20,00: Federația Română de Tenis de Masă a anunţat că echipa de junioare II s-a calificat în FINALA Campionatelor Europene de Tenis de Masă STAG 2018, Juniori!

Elena Zaharia, Luciana Mitrofan, Irina Rus și Ioana Sîngeorzan au învins echipa Franței cu scorul 3:0.

Finala se va juca mâine, la ora 17:15, cu echipa Rusiei.

______________________________

România a câştigat o primă medalie la categoria sub 18 ani, la Campionatele Europene de tenis de masă de la Cluj, după victoria echipei de juniori fete, scor 3-2, în faţa Serbiei.

Tania Plăian a adus punctul decisiv al victoriei, scor 3-1 în faţa Tanijei Jokic, într-un duel în care, din nou, ca şi în optimi, toate cele trei fete din echipa pregătită de Petre Arnăutu au adus câte un punct, scrie Mediafax.

"M-am simţit foarte bine la meci, de fapt - m-am simţit excelent, pentru că am intrat pozitivă, ştiind că aveam multe victorii la adversara mea directă şi sunt foarte, foarte fericită pentru că am reuşit să aduc punctul deicisiv echipei mele. A fost simplu şi pentru că am avut oamenii dragi alături de mine, dar şi fani", a spus Tania, după meci.

România s-a calificat în semifinalele competiţiei de juniori 1 (15-18 ani), unde va înfrunta Rusia. Tricolorele au asigurate o medalie la această ediţie a Europeanului prin calificarea pe tabloul celor mai bune 4.

Loading...
Comenteaza