Misiune imposibilă pentru “U” Cluj. “Studenții” au nevoie de o minune pentru a promova

Misiune imposibilă pentru “U” Cluj. “Studenții” au nevoie de o minune pentru a promova
| Foto: Cristi Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Deși au început meciul cu speranțe mari și au arătat că se pot bate de la egal la egal cu o echipă de Liga 1, clujenii au cedat, scor 2-0.

Într-o atmosferă de meci mare, cu peste 23.000 de spectatori, partida de pe Cluj Arena a început cu marea ocazie a lui Tsoumou, din minutul 10. Gazdele au răspuns prin căpitanul Goga, al cărui șut de la distanță a fost respins de Căbuz. Duelul dintre cei doi a continuat, iar în minutul 25, goalkeeper-ul a salvat din nou la execuția clujeanului.

Deși “studenții” au controlat jocul, sibienii au fost cei care au fost mai aproape de a marca. După aproape o jumătate de oră, șutul trimis de Tătar, din lovitură liberă a șters bara porții lui Dur-Bozoancă. Portarul Universității Cluj a fost în centrul atenției și câteva minute mai târziu, când a ieșit eronat, dar Cordoș a salvat de pe linia porții. Astfel, scorul a fost 0-0.

“Șepcile roșii” au presat încă din startul actului secund, iar prima ocazie a venit la câteva secunde de la reluare, când Pîrvulescu a tras peste din poziție ideală. Minutul 54 a consemnat o nouă oportunitate pentru clujeni, la pătrunderea lui Goga, al cărui șut a mers în plasa laterală. Presiunea din partea elevilor lui Bogdan Lobonț a continuat, însă oaspeții au fost din nou aproape de a deschide scorul. Tsoumou a încercat să îl lobeze pe Dur-Bozoancă, însă balonul a trecut peste poartă.

Finalul meciului a fost unul de coșmar pentru “studenți”. Întâi, Petrescu a deschis scorul în minutul 79, iar Tsoumou a majorat diferența două minute mai târziu. În prelungiri, un fan a pătruns în teren, iar situația a degenerat. Fanii "Șepcilor roșii" au ajuns pe pista de atletism, dar au fost opriți de jandarmi. După altercație, unul dintre cei implicați a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Echipe de start:

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, I. Ursu (M. Coman ‘83), Cordoș, Berci (Taub ‘72) – Giurgiu, Florescu, Greu (Greu ‘77) – Goga, Gavra, Pîrvulescu

Hermannstadt: Căbuz – Mățel, Dandea, Stoica, Tătar – Dâlbea, Dumitriu – Petrescu, Lendric (Antonov ‘65), Popovici (Axinte ‘74) - Tsoumou

Returul barajului se va disputa la Sibiu, în 12 iunie, de la ora 18:00. 

Loading...
Comenteaza