Niciun club nu s-a retras, Liga a II-a va avea două serii a câte 14 echipe

Niciun club nu s-a retras, Liga a II-a va avea două serii a câte 14 echipe
Niciun club nu s-a retras până la data limită, 29 iulie, astfel că ediţia 2015-2016 a Ligii a II-a va avea două serii a câte 14 echipe, a anunţat joi site-ul oficial al FRF.

Componenţa celor două serii este următoarea:

Seria I: Rapid Bucureşti, FC Oţelul, FC Ceahlăul, FC Clinceni, Gloria Buzău, ASC Bacău, Rapid CFR Suceava, Dacia Unirea Brăila, FCM Dorohoi, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Bucovina Pojorâta, Dunărea Călăraşi;

Seria II: Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, Universitatea Cluj, CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota, FC Bihor Oradea, Chindia Târgovişte, UTA Bătrâna Doamnă, FCM Baia Mare.

Cluburile au avut posibilitatea până la 29 iulie să se retragă din Liga a II-a, cu drept de a continua în Liga a III-a. După această dată, în urma modificării Regulamentului Disciplinar de către Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, orice retragere din competiţie în timpul campionatului va fi sancţionată cu retrogradarea echipei respective în ultimul eşalon competiţional din judeţul de origine al clubului.

Ediţia 2015-2016 a Ligii a II-a va începe la 29 august.

 

Loading...
Comenteaza