Notele ZIUA după succesul Universității Cluj în derby-ul cu Chindia. Hațiegan, omul meciului pentru “studenți”

Notele ZIUA după succesul Universității Cluj în derby-ul cu Chindia. Hațiegan, omul meciului pentru “studenți”
| Foto: Silviu Cristea/fcuniversitateacluj.ro

La primul meci cu Bogdan Lobonț pe bancă, clujenii au învins, scor 3-1, una dintre principalele contracandidate la promovarea în prima ligă.

Schimbarea de antrenor pare să fie de bun augur la Universitatea Cluj, care după victoria din derby a ajuns la 14 meciuri consecutive fără înfrângere. Lobonț a implementat un nou sistem de joc, cu trei fundași, pe care “Șepcile roșii” l-au adoptat imediat. În urma victoriei din derby-ul cu Chindia, clujenii au demonstrat că se află cu adevărat în lupta pentru promovare în Liga 1.

Cosmin Dur-Bozoancă – Nota 8. Portarul Universității Cluj a avut o nouă evoluție solidă și a avut un rol important în conservarea rezultatului.

Andrei Cordoș – Nota 7. Fundașul a jucat în nota sa obișnuită și a câștigat majoritatea duelurilor aeriene.

Octavian Abrudan – Nota 7. Stoperul clujean a avut un joc eficient și a coordonat apărarea “studenților”

Dan Berci – Nota 7. Apărătorul începe să se obișnuiască cu sistemul de joc, iar evoluțiile sale sunt în creștere.

Alexandru Coman – Nota 7. A alergat din nou foarte bun și a dominat jocul pe flancul său.

Gabriel Giurgiu – Nota 7. Nu s-a văzut foarte mult, dar jocul său a contribuit la obținerea victoriei.

Laszlo Sepsi – Nota 7. Evoluează din ce în ce mai bine pe poziția de mijlocaș central și recuperează foarte multe baloane la centrul terenului.

Carol Taub – Nota 6. Evoluțiile sale sunt în scădere și a fost cel care 0l-a scăpat din marcaj pe Mihaiu, marcatorul Chindiei.

Iuliu Hațiegan – Nota 9. Tânărul jucător a alergat mult și a reușit să înscrie de două ori în poarta Chindiei.

Cristian Gavra – Nota 8. Și-a făcut din nou datoria și este golgheterul Universității Cluj, cu 12 reușite în acest sezon.

Octavian Ursu – Nota 6. Mijlocașul a luat de multe ori fazele pe cont propriu, deși colegii săi se aflau în poziții favorabile.

Tiberiu Căpușă – Nota 6. Introdus în minutul 65, în locul lui Berci. Revenit după o lungă perioadă în teren, apărătorul lateral a contribuit la conservarea rezultatului.

Marius Coman – Nota 7. Introdus în minutul 75, în locul lui Ursu. A pasat decisiv la ultimul gol al meciului.

Cristian Ene – fără notă. Introdus în minutul 85, în locul lui Gavra.

Bogdan Lobonț – Nota 8. La primul meci pe banca Universității Cluj antrenorul a înregistrat un succes important în fața unei alte formații ce are ca obiectiv clar promovarea.

În urma victoriei cu Chindia, clujenii au acumulat 44 de puncte. Pentru “studenți” urmează pauza competițională.

Loading...
Comenteaza