Paolo Rossi: Dacă avea mai multă minte, Mutu ar fi fost cel mai bun atacant din lume!

Paolo Rossi: Dacă avea mai multă minte, Mutu ar fi fost cel mai bun atacant din lume!
Fostul atacant al echipei naţionale a Italiei, Paolo Rossi, a declarat joi noapte, la Aeroportul Internaţional din Iaşi, că Adrian Mutu ar fi ajuns cel mai bun atacant din lume dacă "ar fi avut mai multă minte", transmite Mediafax.

 

"România are o mare tradiţie în fotbal. Îi cunosc foarte bine pe jucătorii români care evoluează în Italia. Mutu a fost în urmă cu câţiva ani cel mai bun atacant din Europa. Dacă avea mai multă minte, Mutu ar fi fost cel mai bun atacant din lume! Chivu este un jucător extraordinar, care a reuşit multe cu Inter. Acum, l-am văzut şi pe Torje, care pare un tânăr talentat" a spus Paolo Rossi, prezent la Iaşi, cu ocazia evenimentului "Seara Campionilor Mondiali".

Rossi crede că fotbalul românesc are tineri talentaţi, care pot duce din România pe primele locuri în lume: "Jucătorii tineri trebuie să ştie că viaţa de fotbalist este dură. Ai 10-15 ani în care trebuie să-ţi demonstrezi valoarea. Eu cred că România are în continuare tineri talentaţi şi că poate ajunge din nou sus".

 

Loading...
Comenteaza