Patru echipe se luptă pentru ultimele două locuri în sferturile de finală ale Campionatului Mondial

Patru echipe se luptă pentru ultimele două locuri în sferturile de finală ale Campionatului Mondial
| Foto: facebook.com/fifaworldcup

Suedia – Elveția și Columbia – Anglia sunt meciurile zilei la turneul final din Rusia.

După ce țara gazdă a reușit surpriza acestei Cupe Mondiale, iar Japonia a fost aproape de o calificare nesperată, competiția se apropie de faza sferturilor de finală. Ultimele două partide din optimi se dispută azi, iar surprizele pot apărea din nou.

Primul joc, cel dintre Suedia și Elveția, este, la prima vedere, unul foarte echilibrat. Ambele echipe sunt prezențe neașteptate în această fază a competiției. Nordicii nu au mai evoluat în optimile unui Campionat Mondial, din 1994, când au reușit să câștige chiar medalia de bronz. Pe de altă parte, dacă vor reuși calificarea elvețienii vor fi în sferturi pentru prima dată din 1954, de la turneul care s-a organizat chiar în “țara cantoanelor”.

Cele două echipe nu vor putea conta pe câțiva jucători de bază. Din echipe Suediei va lipsi mijlocașul Sebastian Larsson, în timp ce de la elveției vor absenta două piese de bază din defensivă, Fabian Schar și Stephan Lichtsteiner.

Echipe probabile:

Suedia (4-4-2): Robin Olsen - Mikael Lustig, Victor Lindelöf, Andreas Granqvist, Ludwig Augustinsson - Viktor Claesson, Gustav Svensson, Albin Ekdal, Emil Forsberg - Marcus Berg, Ola Toivonen

Elveția (4-2-3-1): Yann Sommer - Michael Lang, Johan Djourou, Manuel Akanji, Ricardo Rodriguez - Valon Behrami, Granit Xhaka - Xherdan Shaqiri, Blerim Dzemaili, Steven Zuber - Josip Drmic

Partida va fi televizată de TVR 1, de la ora 17.

Cel de-al doilea meci al serii este cel dintre Columbia și Anglia. Deși au dominat grupa din care au făcut parte, sud-americanii vor avea emoții împotriva britanicilor. Columbienii nu au reușit niciodată să învingă Anglia, ultimul meci direct consemnând o victorie cu 2-0 a englezilor, la turneul final din Franța, în 1998. Totuși, sud-americanii se bazează pe doi oameni de atac de clasă mondială, Radamel Falcao și James Rodriguez, golghterul ultimului turneu final mondial. Pe de altă parte, mijlocașul lui Bayern e incert și ar putea rata partida in optimi.

După ce au câștigat clar primele două partide din grupă, englezii au cedat în fața Belgiei, într-o partidă în care Gareth Southgate a odihnit mai mulți titulari. Acum, selecționerul se va baza pe conexiunea dintre Dele Alli și Harry Kane, care merge perfect atât la Tottenham, cât și la echipa națională. Ultimul este chiar cel mai bun marcator de până acum al turneului, cu cinci reușite.

Echipe probabile:

Columbia (4-2-3-1): David Ospina - Santiago Arias, Davinson Sanchez, Yerry Mina, Johan Mojica - Carlos Sanchez, Mateus Uribe - Juan Cuadrado, Juan Quintero, Luis Muriel – Falcao

Anglia (3-5-2): Jordan Pickford - Kyle Walker, John Stones, Harry Maguire - Kieran Trippier, Dele, Jordan Henderson, Jesse Lingard, Ashley Young - Raheem Sterling, Harry Kane

Meciul se va disputa de la ora 21 și va fi transmis de TVR 1.

 

 

Loading...
Comenteaza