Plictiseală în Gruia. CFR Cluj și FCSB au remizat

Plictiseală în Gruia. CFR Cluj și FCSB au remizat
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campioana a încheiat la egalitate, pe propriul teren, cu roș-albaștrii, scor 0-0, după un meci în care Dan Petrescu și-a impus din nou stilul de joc.

În fața unui stadion aproape plin, meciul din Gruia a început echilibrat, în maniera ultimelor derby-uri dintre cele două formații. Oaspeții au avut prima ocazie, după aproape un sfert de oră, dar Man a tras pe lângă poartă.

Echilibrul din joc s-a menținut pe aproape toată durata reprizei. Ultimele 10 minute le-au aparținut bucureștenilor, care au fost periculoși în două rânduri, prin Tănase și prin Gnohere. Replica CFR-ului a venit în minutele de prelungire, când Vinicius a lovit bara, dar scorul pauzei a fost 0-0.

Clujenii au ieșit mai motivați de la vestiare și au presat în startul actului secund. Totuși, jocul “feroviarilor” nu a adus ocazii mari, ci doar o posesie la mijlocul terenului. Nici una dintre cele două formații nu au forțat în partea a doua a jocului și ambii tehnicieni au părut mulțumiți cu rezultatul de pe tabelă.

Clujenii au avut cea mai mare ocazie a actului secund, în minutul 85, când Moutinho a lovit bara, cu un șut de la marginea careului. În cele din urmă, partida din Gruia s-a încheiat 0-0 și CFR rămâne la trei puncte de FCSB.

Echipe de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Boli, Camora – Bordeianu, Culio (Moutinho ‘71), Djokovic (Hoban ‘89) – Omrani, Bud (Costache ‘61), Deac

FCSB: Bălgărdean – Benzar, Planic, Cristea, Morais – Filip, Teixeira (Nedelcu ‘90) – Man, Tănase, Coman (Moruțan ‘70) – Gnohere (Hora ’76)

Pentru CFR Cluj urmează o deplasare pe terenul formației Sepsi Sfântu Gheorghe.

Loading...
Comenteaza