Update Preliminariile Euro-2020: România s-au impus chinuit cu Malta

Preliminariile Euro-2020: România s-au impus chinuit cu Malta

Echipa naţională întâlneşte în această seară, de la ora 19.00, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, selecţionata Maltei, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020.

UPDATE: Tricolorii s-au impus chinuit, la Ploiești, și au făcut 10 puncte în clasament. Jucătorii lui Cosmin Contra au terminat meciul în corzi, dar au reușit în cele din urmă să obțină victoria. 1-0 cu Malta.

---------------------------------------------------------------------------

Ambele reprezentative vin după înfrângeri în etapa a cincea, în urmă cu trei zile: naţionala pregătită de Cosmin Contra a pierdut confruntarea cu Spania pe Arena Naţională, scor 1-2, iar Malta a fost învinsă în deplasare de Norvegia, scor 2-0. Cele două echipe s-au întâlnit şi în etapa a patra a grupei F, când tricolorii au câştigat în deplasare cu scorul de 4-0.

Pentru partida de la Ploieşti, Cosmin Contra îi are apţi pe toţi jucătorii din lot. Alexandru Chipciu revine după suspendarea din meciul cu Spania. Partida va fi arbitrată de croatul Duje Strukan, ajutat de Goran Perica şi Vedran Durak, în timp ce al patrulea oficial delegat va fi Ivan Bebek. Strukan are 35 de ani şi pentru el meciul România – Malta va fi primul mjoc oficial din carieră la nivel de prime reprezentative.

Meciul va fi transmis duminică, de la ora 19:00, în direct la PRO TV.

Lotul României:

  • Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon), Florin Niţă (Sparta Praga), Ionuţ Radu (Genoa)
  • Fundaşi: Romario Benzar (Lecce), Vlad Chiricheş (Sassuolo), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Dragoş Grigore (Ludogoreţ), Adrian Rus (MOL Fehérvár), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep), Florin Ştefan (Sepsi OSK)
  • Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht), Răzvan Marin (Ajax), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Paul Anton (Krîlia Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Maxim (Mainz), Gheorghe Grozav (Kisvárda), Adrian Păun (CFR Cluj)
  • Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), George Puşcaş (Reading), Florin Andone (Galatasaray).

Lotul Maltei:

  • Portari: Henry Bonello (Valletta), Justin Haber (Gżira United), Andrew Hogg (Birkirkara).
  • Fundaşi: Andrei Agius, Ferdinando Apap, Joseph Mbong (toţi Hibernians), Steve Borg, Joseph Zerafa (ambii Valletta), Karl Micallef (Ħamrun Spartans), Zach Muscat (US Pistoiese), Jurgen Pisani (Floriana), Dexter Xuereb (Mosta).
  • Mijlocaşi: Triston Caruana (Ħamrun Spartans), Juan Corbalan (Gżira United), Paul Fenech (Balzan), Luke Gambin (Colchester United), Jake Grech, Dunstan Vella (ambii Hibernians), Nikolai Muscat (Gżira United), Rowen Muscat (Valletta).
  • Atacanţi: Alfred Effiong (Balzan), Jean Paul Farrugia (Sliema Wanderers), Kyrian Nwoko (Valletta).
  • În lotul Maltei se află cinci jucători de alte origini decât malteze. Sunt trei jucători pe filieră nigeriană (Effiong, Nwoko, Mbong) şi doi născuţi pe teritoriul Angliei (Gambin, Hogg).

Clasamentul grupei F, după cinci runde:


    1. Spania – 15p
    2. Suedia – 10p
    3. Norvegia – 8p
    4. România – 7p
    5. Malta – 3p
    6. Insulele Feroe – 0p


Programul grupei F

  • 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
  • 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
  • 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
  • 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
  • 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
Loading...
Comenteaza