Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, cercetat de DNA. Care sunt acuzaţiile

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, cercetat de DNA. Care sunt acuzaţiile
| Foto: libertatea.ro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac cercetări în cazul mai multor plângeri care îl vizează pe actualul preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, privind fapte comise în intervalul 2014-2018.

ProSport a descoperit că la Ministerul Tineretului și Sporturilor (MTS) au ajuns, în urmă cu două săptămâni, nişte cereri ale procurorilor DNA, care doresc să afle detalii despre statutul juridic al Federației Române de Fotbal (FRF), despre situaţia Comitetului Executiv şi alte informaţii de natură să clarifice legalitatea în care s-a aflat, după 2014, conducerea federaţiei.

ProSport a cerut lămuriri pe această temă chiar de la MTS. Instituţia a confirmat informaţiile: „Vă informăm că nu vă putem da detalii sau alte amănunte în legătură cu solicitarea DNA, fiind vorba despre o cercetare în curs. Pentru alte informaţii vă rugăm să vă adresaţi parchetului respectiv“.

Comitetul Executiv a fost declarat definitiv ilegal de instanţe în 2015, dar a continuat să ia decizii care implicau cheltuieli de milioane de euro. Plângerile la adresa lui Burleanu şi a conducerii FRF au început să sosească la DNA toamna trecută. ProSport a dezvăluit în exclusivitate, la momentul respectiv, demersul lui Tudor Iacov, preşedinte la Progresul Bucureşti.

Vexat de faptul că Burleanu şi comisiile FRF acoperă ilegalităţile comise în interiorul AMFB şi tolerează chiar infracţiuni de corupţie şi dare de mită (secretarul general al AMFB, Claudiu Baboia, a fost şi condamnat, între timp, dar continuă să rămână în funcţie, contrar Codului Disciplinar al FRF, FIFA şi UEFA), Iacov a făcut o plângere penală pe care a depus-o la DNA.

Conducătorul de la Progresul a reclamat mai multe fapte comise de Burleanu. Nu lipseşte acuzaţia de deturnare de fonduri europene. Burleanu e acuzat că a accesat – şi primit – 300.000 de euro din fondurile europene pentru un program de integrare a tinerilor discriminaţi. FRF a luat banii, i-a cheltuit, dar nu i-a angajat pe cei 13 oameni, conform contractului semnat, scrie în plângerea penală de la DNA.

Ministerul Dezvoltării a verificat şi a sesizat neregulile, iar Burleanu, încercând să scape, a dat în judecată guvernul. A pierdut procesul la Tribunalul Bucureşti şi mai poate ataca sentinţa la Curtea de Apel.

Loading...
Comenteaza