Prima reacție oficială a CFR-ului, după declarațiile lui Vinicius: “La noi nu contează numele, contează cine e în formă”

Prima reacție oficială a CFR-ului, după declarațiile lui Vinicius: “La noi nu contează numele, contează cine e în formă”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Deși “feroviarii” susțin că e încă accidentat, fundașul brazilian afirmă contrariul și este nemulțumit că a fost lăsat în afara listei pentru grupele Europa League de către antrenorul Dan Petrescu.

Chiar înaintea debutului în grupele Europa League, în fața italienilor de la Lazio, un scandal e pe cale să izbucnească la CFR Cluj. Fundașul Paulo Vinicius e nemulțumit de faptul că a fost lăsat în afara listei UEFA, deși este unul dintre cei mai buni stopperi din Liga în ultimele două sezoane. Brazilianul a oferit mai multe declarații în care susține că e apt de joc, deși formația din Gruia îl încadrează pe lista accidentaților.

Directorul sportiv Bogdan Mara a oferit detalii despre situația fundașului. “A fost o situaţie, nu aveam foarte multe locuri pe listă. Când a trebuit să dăm lista el încă era accidentat. La noi nu contează numele, contează cine e în formă. Cine e apt şi se antrenează, are şanse să joace. Cine nu se antrenează bine, atunci nu joacă. Sunt schimbări la care nu se aşteaptă nimeni. Nu joacă numele niciodată la noi. Din păcate, asta a fost şi la el.

A avut o accidentare care a durat mai mult timp, el nu era la 100% când am dat lista, nu ştiam când îşi va reveni. Acum e bine, vom vedea ce va fi mai departe. Asta e filosofia clubului şi a lui Dan Petrescu”, a spus Mara la Pro X.

“Nu înțeleg de ce susțin că sunt accidentat, eu am avut o problemă medicală acum o lună jumate și vreau și eu să știu de ce cel mai bun apărător, folosit în toate meciurile, nu este pe listă. Eu sunt bine, pot juca, conducerea trebuie să dea o explicație”, a fost declarația oferită de Vinicius, de la care a pornit schimbul de replici cu conducerea.

Loading...
Comenteaza