Publicul a invadat Sala Sporturilor, strigând "campionii". Jucătorii au făcut baie în Someş FOTO

Publicul a invadat Sala Sporturilor, strigând
Publicul clujean a invadat parchetul Sălii Sporturilor, pentru a sărbători câştigarea de către "U" Mobitelco BT Cluj a titlului de campioană naţională la baschet masculin. Vezi o GALERIE FOTO cu atmosfera din sală şi cu bucuria fanilor.

Spectatorii au scandat "campionii", "campionii".

Tyler Morris a îmbrăcat steagul naţional al României, în timp ce Silvăşan şi Cuic au tăiat plasa celor două coşuri pentru a o avea în amintire.

Baschetbaliştilor urmează să le fie înmânate medaliile de campioni. Toată sala scandează numele antrenorului Marcel Ţenter.

Se cântă imnul echipei sportive Universitatea Cluj.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală.

Mai întâi au fost premiaţi viceampionii României, baschetbaliştii de la CSU Asesoft Ploieşti.

Baschetbaliştii de la "U" Mobitelco BT Cluj au primit medaliile şi trofeul de campioni naţionali la baschet masculin, ediţia 2010-2011.

Silvăşan a ridicat trofeul în aplauzele celor peste 3.000 de spectatori. Cupa a fots ridicată apoi de Morris, eroul finalei.

Conform tradiţiei de acum 15 ani, când "U" a câştigat titlul, majoritatea baschetbaliştilor au făcut baie în Someş, împreună cu trofeul.

Baia baschetbaliştilor a fost asistată de numeroşi spectatori, care au preferat să privească, fără a intra în apă.


Loading...
Comenteaza