Remiză în Gruia între CFR Cluj și Celtic. Scoțienii își păstrează prima șansă la calificare

Remiză în Gruia între CFR Cluj și Celtic. Scoțienii își păstrează prima șansă la calificare

Trupa lui Dan Petrescu a încheiat la egalitate manșa tur a duelului cu fosta campioană a Europei, din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.

Startul de meci din Gruia a fost unul pe contre, în care ambele echipe au încercat să își impună ritmul. Scoțienii au fost periculoși pentru prima dată în minutul 5, când Edouard a tras puternic din afara careului, dar Arlauskis a reținut în doi timpi. Clujenii au răspuns imediat prin două ocazii în mai puțin de un minut. Treptat, ritmul jocului a scăzut, iar ocaziile s-au împuținat.

Totuși, după aproape o jumătate de oră, Deac l-a lansat excelent în adâncime pe Rondon, iar vârful venezuelean l-a executat pe goalkeeper-ul oaspeților. Avantajul ”feroviarilor” a rezistat mai puțin de 10 minute. Forrest a pătruns în careu, a trecut de Aurelio, iar șutul său l-a învins pe Arlaukis, după ce a lovit și bara. Astfel, cele două formații au intrat la egalitate la cabine, scor 1-1.

Trupa lui Dan Petrescu a început bine actul secund, iar scoțienii au fost aproape de autogol în urma unei centrări a lui Bordeianu. Clujenii au continuat să preseze, încă ocaziile nu au apărut la poarta lui Bain. La intrarea în ultimul sfert de oră, Forrest a avut o nouă acțiune periculoasă, însă balonul a trecut pe lângă poarta lui Arlauskis. Proaspăt intrat în teren, Țucudean a avut și el șansa de a marca, dar oaspeții au respins. Ultimele minute au adus alte oportunități la poarta lui Bain, mai întâi prin Păun și mai apoi prin același Țucudean. În ciuda ocaziilor "feroviarilor", partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. 

Echipele de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Deac, Luis Aurelio, Bordeianu, Djokovic – Rondon (Țucudean ‘75), Omrani (Păun ‘67)

Celtic Glasgow: Bain – Ajer, Elhamed (Bitton ‘86), Simunovic (Jullien ‘74), Bolingoli – Forrest, Brown, McGregor – Christie – Edouard, Morgan (Ntcham ‘67)

Returul dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow se va disputa în Scoția, marți, 13 august.

Loading...
Comenteaza