România debutează în preliminariile CE 2020. Selecționerul Manuel Montoya: “Sunt sigur că putem lucra şi lupta pentru a ne atinge ţinta”

România debutează în preliminariile CE 2020. Selecționerul Manuel Montoya: “Sunt sigur că putem lucra şi lupta pentru a ne atinge ţinta”
| Foto: facebook.com/FRH-Federația-Română-de-Handbal-Official

Echipa națională de handbal masculin începe calificările cu gândul de a juca la un nou turneu final continental, după o pauză de 24 de ani.

După mai multe campanii de calificare ratate, “tricolorii” încep cu ambiții mari parcursul pentru Campionatul European din 2020. România va avea o misiune dificilă, după ce a fost repartizată în Grupa a 6-a de calificare, alături de Franța, Portugalia și Lituania. Primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune patru echipe clasate pe locul al treilea se vor califica la turneul final. România a mai participat la Europene în 1994 și în 1996.

Noul selecționer, Manuel Montoya a vorbit despre șansele României în preliminarii. “Portugalia e foarte puternică acasă, dar cred că putem lupta şi obţine victoria acolo. Chiar dacă portughezii au o echipă puternică, un campionat puternic şi câţiva jucători în cele mai bune echipe din Europa… În ceea ce priveşte Franţa, e foarte uşor de vorbit despre ea. E mereu în top, indiferent că e vorba de Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene.

E dificil, dar vom merge la Cluj să jucăm şi să câştigăm. Când joci cu asemenea adversar, trebuie să faci un meci perfect ca să învingi. Ideea e să menţinem echipa în meci până la final. Trebuie să jucăm aşa cum românii ştiu să o facă. Să avem răbdare şi să luptăm”, a spus Montoya, conform Prosport.

Tehnicianul a discutat și despre primele impresii în legătură cu Naționala Româniai. “E o responsabilitate mare, dar nu simt o stare de nervozitate. Am multe competiţii în spate, Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, cupe europene. E o responsabilitate, pentru că oamenii au încredere în mine şi vreau să le întorc această încredere. Dar nu e o presiune suplimentară.

Sunt un antrenor străin şi toată lumea aşteaptă succesul. E adevărat că e imposibil să faci prea multe lucruri cu doar trei antrenamente înaintea Portugaliei, dar nu am presiune. Sunt sigur că putem lucra şi lupta pentru a ne atinge ţinta. Adică să ne calificăm la Europene”, a declarat antrenorul.

Primul meci pentru România va fi cel cu Portugalia. Partida se va desfășura în deplsare, miercuri, 24 octombrie, de la ora 22:00. “Tricolorii” vor reveni în țară și vor juca împotriva Franței, duminică, 28 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Loading...
Comenteaza