România și-a luat revanșa în fața Rusiei, la Cluj

România și-a luat revanșa în fața Rusiei, la Cluj
| Foto: foto facebook.com/FRH-Federația-Română-de-Handbal-Official

Echipa de handbal feminin s-a impus, 26-25, în fața deținătoarei titlului olimpic.

Într-o atmosferă superbă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, “tricolorele” au început foarte bine partida cu Rusia din preliminariile Campionatului European. Deși rusoaicele s-au apărat avansat la Cristina Neagu, fetele lui Ambros Martin au găsit soluții în atac.

Antrenorul spaniol a schimbat tactica din mers și a trecut la un joc în care extremele au fost puse în valoare, în special Laura Chiper. Jocul bun din atac a fost susținut și de o defensive agresivă, dar și de Denisa Dedu, care a prins o zi mare. La pauză, tabela indica 15-12 pentru România.

Elevele lui Trefilov au ieșit mai motivate de la cabine și, pe fondul lipsei de idei din atacul “tricolorelor”, au reușit să egaleze și să preia conducerea partidei. Ofensiva României s-a bazat doar pe linia de 9 m, ce nu a putut trece de rusoaice, care au dominat fizic.

Totuși, susținute frenetic din tribune, româncele au restabilit egalitatea și au trecut din nou în avantaj. Finalul a fost unul tensionat, iar victoria putea reveni oricărei formații. Eliza Buceschi a salvat o minge în ultimele secunde, iar România s-a impus 26-25.

Cele mai bune marcatoare ale României au fost Buceschi (6), Neagu și Chiper (ambele 4). De la oaspeți s-au remarcat Kuznetsova (5), Samokhina și Vedekhina (ambele 4).

România a trecut pe primul loc al Grupei 4 de calificare pentru CE 2018, cu 6 puncte, urmată de Austria, tot cu 6 și de Rusia cu 4. Elevele lui Ambros Martin vor juca împotriva Austriei în următorul meci de calificare.

Loading...
Comenteaza