S-a tras la sorți ordinea meciurilor de la baraj. Dezavantaj pentru Universitatea Cluj

S-a tras la sorți ordinea meciurilor de la baraj. Dezavantaj pentru Universitatea Cluj
| Foto: Silviu Cristea/fcuniversitateacluj.ro

Formația pregătită de Bogdan Lobonț va disputa primul meci pe propriul teren, în timp ce returul va fi la Sibiu, patru zile mai târziu.

Sorții nu au fost de partea Universității Cluj, care va disputa returul barajului pe terenul celor de la Hermannstadt și nu va putea conta pe suportul unui număr însemnat de fani într-un eventual joc decisiv. În urma rezultatelor din primele două ligi, “studenții” și sibienii se vor lupta pentru un loc în sezonul următor din elita fotbalului românesc.

“Șepcile roșii” au încheiat parcursul în Liga 2 pe ultima treaptă a podiumului, în timp ce Hermannstadt a reușit să urce dramatic pe locul 12, cu o victorie în ultima rundă.

În ultimele trei sezoane, de când se joacă barajul între formațiile din Liga 2 și cele din Liga 1, nicio echipă din eșalonul inferior nu a reușit să se impună și să promoveze. UTA de două ori și Chindia în sezonul trecut au ratat accederea în prima ligă. Acum e rândul Universității Cluj să încerce promovarea pe ultima sută.

Prima partidă de baraj se va disputa în 8 iunie pe Cluj Arena, în timp ce returul va avea loc patru zile mai târziu, la Sibiu. Totuși programul ar putea suferi modificări, din cauza Campionatelor Internaționale de Atletism, care se dispută în acceași perioadă la Cluj. 

Loading...
Comenteaza