Se retrage “omul de oţel”: ultimul an pentru Cristian Panin la CFR Cluj

Se retrage “omul de oţel”: ultimul an pentru Cristian Panin la CFR Cluj
Cel mai longeviv jucător din lotul lui Ioan Andone îşi va agăţa vara viitoare ghetele în cui.

După aproape o decadă petrecută în Gruia, Cristian Panin va renunţa la cariera de fotbalist la finalul sezonului, iar conducerea i-a promis că îi va oferi un post în club. În toţi anii petrecuţi la CFR, fundaşul nu s-a accidentat niciodată, un fapt foarte puţin întâlnit în Liga I.

În această vară Panin urma să-şi încheie conturile cu CFR-ul lui Ioan Andone. Arpad Paszkany i-a prelungit însă angajamentul cu încă un sezon, care va fi şi ultimul din cariera sa. Ajuns la aproape 34 de ani, pe care îi va serba în 9 iunie, fundaşul vrea să lase o impresie bună la despărţire. "Vreau să termin cu capul sus acest sezon, adică cu un trofeu, un ultim titlu pentru mine. Ar fi o retragere nemaipomenită, la care visez eu. Sunt la această echipă de la început, am trăit toate etapele, de jos până sus, am participat la câştigarea trofeelor, am trăit periculos, am învins şi am pierdut. În opt ani de zile, câţi au trecut până acum, au venit şi plecat de la CFR în jur de 150 de jucători, dar eu am rămas, iar pentru mine lucrul acesta este o performanţă, în afară de cupele şi campionatele câştigate", povesteşte Panin.

În toţi aceşti ani, Panin a fost lipsit de vreo accidentare care să-l ţină departe de teren. El şi explică secretul continuităţii. "În timpul unui sezon nu m-am accidentat niciodată, chiar niciodată, nici o întindere musculară nu am avut. Eu am încercat mereu să fiu atent la ceea ce fac în afara terenului, la alimentaţie, la viaţa mea şi cred că din acest motiv am rezistat. O singură dată m-am îmbolnăvit într-un cantonament din Austria, pe vremea când la echipă era Dorinel Munteanu, dar în timpul sezonului niciodată. Mereu mi-am dorit să joc, am încercat să-mi văd de treabă şi antrenorii au văzut acest lucru şi mi-au dat şansa să joc. Amintiri plăcute? Sunt prea multe momente, nu vreau să scot în evidenţă în mod special unul singur pentru că le-aş umbri, poate, pe celelalte şi nu ar fi corect, nu aş fie eu corect. Când am sosit la CFR nu m-am gândit nici un moment că voi ajunge să mă retrag de aici, să câştig trofee, campionate. Titlurile, momentele unice trăite aici sunt cele mai mari bucurii", adaugă Panin.

El va fi recompensat pentru loialitate la finalul campionatului următor. Patronul Arpad Paszkany i-a promis că îl va păstra în cadrul clubului şi după retragerea din activitatea de jucător. "Am avut o discuţie cu domnul Paszkany şi-am zis să lăsăm lucrurile să meargă de la sine. Mi s-a promis că voi rămâne în club şi cred că m-aş descurca în orice postură. În primul rând, vreau să fiu sănătos şi tot ce pot să promit este că voi da totul pentru echipă până la final. Obiectivul imediat este să ajungem în Liga Campionilor. Aerul de ligă îţi face bine, te revigorează, este altceva", mai spune fundaşul CFR-ului.

Înainte de a ajunge la CFR, Panin a mai jucat doar la UTA Arad.


8
trofee

a adunat Panin în carieră, toate la CFR Cluj.

 

141
de partide

a bifat fundaşul în tricoul CFR-ului.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza