Simona Halep, victorie clară în fața lui Venus Williams. Românca s-a calificat în sferturi la Miami

Simona Halep, victorie clară în fața lui Venus Williams. Românca s-a calificat în sferturi la Miami
| Foto: bnpparibasopen.com

Fostul lider al ierarhiei mondiale a trecut de jucătoarea din Statele Unite, scor 6-3, 6-3, în doar o oră și 13 minute.

După victorii împotriva amerciancei Townsend și a slovenei Hercog, Simona Halep a întâlnit primul adversar cu advevărat puternic în Florida. Totuși, românca nu a avut probleme în fața lui Venus Williams, într-o partidă pe care actualul număr trei mondial a controlat-o de la un capăt la altul.

Simona s-a declarat încântată după succesul în fața sportivei din Statele Unite. “Cred că am servit foarte bine și am știut unde anume să trimit mingea ca să o pun în dificultate. De la primul meci de dublu de aici am început să-mi simt serviciul din ce în ce mai bun pe zi ce trece. Sunt mai încrezătoare și când am văzut că pot câștiga game-uri ușoare cu serviciul, am căpătat și mai multă încredere. Mai ales că Venus este în general o jucătoare foarte bună la retur. Asta a însemnat mult pentru mine, mă simt mult mai în siguranță”, a spus Halep la conferința de presă de la finalul jocului.

Pentru româncă urmează sferturile de finală, unde o va întâlni pe chinezoaica Qiang Wang (18 WTA). Ceel două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, anul trecut la Indian Wells, iar Halep s-a impus cu 7-5, 6-1.

Loading...
Comenteaza