Video Tibi Uşeriu, scos din cursa extremă Yukon Arctic Ultra din cauza unor degerături

Tibi Uşeriu, scos din cursa extremă Yukon Arctic Ultra din cauza unor degerături

Ultramaratonistul Tibi Uşeriu a fost scos din concurs, luni, de organizatorii competiţiei extreme Yukon Arctic Ultra după ce a suferit degerături la picioare, sportivul urmând să fie transportat la cel mai apropiat spital cu un elicopter.

Organizatorii utramaratonului Yukon Arctic Ultra au decis, luni seara, să îl scoată din cursă pe Tibi Uşeriu, la 24 de ore după ce s-a dat startul competiţei, după ce sportivul român a suferit degeraturi grave la degetele piciorului drept şi urmează să fie transportat cu un elicopter la cel mai apropiat spital.

„Din păcate, acest telefon - aşteptat cu sufletul la gură - ne-a adus veşti foarte proaste: Tibi a suferit degetături la degetele piciorului drept. Organizatorii l-au scos din concurs şi încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul. Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi. Din păcate, această cursă s-a oprit aici”, au anunţat, luni seara, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social pentru care Tibi Uşeriu a plecat, din nou, la un maraton extrem, unde ar fi vrut să promoveze cel mai nou proiect al Asociaţiei, drumul Via Transilvania.

Tibi Uşeriu a parcurs peste 80 de kilometri în 24 de ore de când s-a dat startul competiţiei, la temperaturi extreme şi printr-o zonă sălbatică a Canadei, la start termometrele arătând minus 38 de grade Celsius.

Competiţia este considerată mai dificilă decât maratonul 6633 Arctic Ultra pe care bistriţeanul Tibi Uşeriu l-a câştigat de trei ori consecutiv, fiind mai lung şi desfăşurându-se printr-o zonă sălbatică. Tibi Uşeriu este singurul român care s-a înscris în concurs, la proba de 700 de kilometri, alături de alţi 41 de concurenţi din alte state. Anul trecut un singur concurent a reuşit să ducă la bun sfârşit cursa, iar alţi doi au suferit amputaţii severe din cauza degerăturilor, în cazul unuia dintre participanţi medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele picioare şi mâna stângă.

Maratonul Yukon Arctic Ultra se desfăşoară în perioada 3 - 16 februarie 2019 şi presupune parcurgerea prin sălbaticie a unei distanţe de 430 de mile (aproximativ 700 de kilometri). Cursa se desfăşoară pe traseul Whitehorse (start) – Muktuk – Dog Grave Lake – Braeburn – Ken Lake – Carmacks – McCabe – Pelly Crossing – Pelly Farm – Scroggie Creek – Dawson City (sosire).

Loading...
Comenteaza