Toate speranţele în Halep&Co. Hai România!

Toate speranţele în Halep&Co. Hai România!
Echipa naţională de tenis a României va întâlni, sâmbătă şi duminică, într-o Sală Polivalentă care se anunţă plină până la refuz, echipa Cehiei. Astăzi are loc tragerea la sorţi, la finalul căreia vom afla care vor fi meciurile primei zile de Fed Cup la Cluj. Cehia este deţinătoarea trofeului, pe care l-a câştigat de patru ori în ultimii cinci ani, aşa că misiunea fetelor noastre se anunţă extrem de dificilă.

Simona Halep, numărul trei mondial şi vedeta echipei naţionale României, şi-a dorit foarte mult să joace la Cluj pentru România, în ciuda problemelor medicale. „Întotdeauna mi-a plăcut să joc pentru ţară. Nu este uşor, e diferit faţă de turneele individuale. Nu m-am simţit bine în ultima perioadă, am avut ceva probleme de sănătate. Medicul m-a sfătuit să mă operez, dar nu era foarte urgent, aşa că am zis să joc la Cluj. Mă bucur că sunt prezentă aici alături de fete, mă bucur să fac parte din această echipă, sper să dau tot ce pot, sper să fiu bine pregătită sâmbătă şi să câştig. Asta îmi doresc cel mai mult", a declarat Halep.

CITEŞTE ŞI Halepmania, la Cluj. Vedeta din tenis a dat autografe până a obosit GALERIE FOTO

Simona are un bilanţ pozitiv împotriva jucătoarelor Petra Kvitova (2-0) şi Karolina Pliskova (3-0). „E un avantaj că am jucat contra lor şi că am şi câştigat tot timpul, dar în Fed Cup e mereu diferit. De fapt, fiecare meci e diferit, chiar şi la turneele individuale. Eu îmi doresc mult să câştig şi de data aceasta, dar nu va fi uşor. O să am publicul alături, o să am foarte mulţi români care să ne susţină, care să mă susţină. Sper să am puterea necesară să câştig meciurile şi să ajut echipa. Dar nu va fi uşor, ştiu că sunt adversare puternice, sunt în top şi au multă experienţă şi ele, în Fed Cup au foarte multă experienţă, au câştigat de foarte multe ori trofeul, aşa că vom vedea sâmbătă şi duminică dacă voi fi în stare să câştig", a adăugat Simona Halep.

Cea mai bună jucătoare a cehiei, Petra Kvitova, locul 9 în clasamentul WTA, speră să îşi ia revanşa în faţa Simonei Halep, după două meciuri pierdute în faţa româncei. „Este o mare jucătoare, suntem prietene, dar pe teren suntem adversare", a spus Petra Kvitova.

Echipa de Fed Cup a României este formată din Simona Halep (locul 3 WTA), Monica Niculescu (37 WTA), Andreea Mitu (104 WTA) şi Raluca Olaru (45 WTA la dublu). Cehia a venit la Cluj cu Petra Kvitova (7 WTA), Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strycova (48 WTA) şi Denisa Allertova (66 WTA). Din echipa Cehiei lipseşte Lucie Safarova, a doua cea mai bună jucătoare a campioanei (locul 9 WTA), care are probleme fizice. 

Loading...
Comenteaza