U-BT – Steaua 72-76 . Campioana en-titre a ratat dramatic calificarea în finala Ligii Naționale

U-BT – Steaua 72-76 . Campioana en-titre a ratat dramatic calificarea în finala Ligii Naționale
| Foto: foto u-bt.ro

Susținuți necondiționat din tribune, clujenii nu au reușit să se califice  în ultimul act al competiției.

Într-o atmosferă demnă de o partidă cu miză mare, jocul din Sala Polivalentă a început echilibrat. La jumătatea sfertului, diferența era de doar o posesie, în favoarea echipei roș-albastre. Restul sfertului le-a aparținut tot bucureștenilor care conduceau după 10 minute de joc, scor 23-16.

U-BT a alergat după egalare în sfertul secund, dar Steaua a gestionat bine avantajul obținut în prima secvență a jocului. Pe final, elevii lui Mihai Silvășan au căpătat intensitate în joc. Pe fondul unei apărări agresive , dar și a unei tranziții foarte bune, clujenii s-au apropiat și au fost aproape de egalare. Totuși, scorul pauzei a fost 38-35 pentru steliști.

După revenirea de la cabine, “studenții” au fost mai activi și au reușit să preia conducerea jocului. Apoi, duelul s-a echilibrat, iar cele două echipe au mers cap la cap. Echipa lui Mihai Silvășan a profitat de defensiva foarte agresivă a oaspeților, care au faultat mult. În final, un fault îndelung contestat al lui Kuti i-a adus pe roș-albaștri la doar un punct distanță cu 10 minute înainte de final, scor 55-54.

În ultima parte a jocului, Steaua a egalat, iar jocul a intrat într-un echilibru total. Totuși, bucureștenii s-au distanțat la două posesii, când mai erau doar cinci minute de joc, iar finalul se anunța a fi tensionat. Ultimele minute au fost unele de foc, iar Runkauskas a decis partida cu o aruncare de la distanță. Astfel, scorul final a fost 76-72 pentru roș-albaștri, care ajung în finală pentru al doilea an consecutiv.

Cei mai buni marcatorii au Universității au fost Sakic (15 puncte, 6 recuperări), Barro (14 puncte, 5 recuperări) și Watson (13 puncte, 8 assisturi). De la Steaua s-au remarcat Runkauskas (26 de puncte, 9 recuperări), Flowers (15 puncte, 4 recuperări) și Falker (12 puncte, 10 recuperări).

Primul meci al finalei mici, împotriva lui CSU Sibiu, va avea loc duminică, 3 iunie.

Loading...
Comenteaza