U-BT a realizat un nou transfer

U-BT a realizat un nou transfer

Este vorba de Kerron Johnson, originar din Tallahassee (statul american Florida) și care va împlini 29 de ani pe data de 14 decembrie 2019. 

Johnson măsoară 1.85 m, a absolvit liceul Madison Academy din Alabama, iar la colegiu a mers la Belmont. După terminarea studiilor universitare, Kerron și-a început cariera profesionistă și a semnat un contract în Noua Zeelandă, cu formația New Zealand Breakers. În 28 de partide, el a înregistrat statistici de 12.6 puncte, 4.3 pase decisive și 2.8 recuperări.

Ulterior, fundașul s-a transferat în Bundesliga, la Riesen Ludwigsburg. În primul sezon petrecut în Germania, noul jucător al formației noastre s-a remarcat cu medii de 14.2 puncte, 3.8 pase decisive și 2.7 recuperări.

Kerron a bifat două sezoane în maioul celor de la Ludwisburg și a fost pe teren la dubla cu U-Banca Transilvania, din preliminariile Basketball Champions League, ediția 2017-2018. Drept dovadă, la confruntarea din BTarena, americanul a totalizat 14 puncte și 5 pase decisive.

Johnson a început sezonul 2018-2019 în prima ligă italiană, la Pistoia Basket. Apoi, în luna februarie s-a transferat în Israel. Alături de Hapoel Be'er Sheva, baschetbalistul a ajuns până în Play-Off-ul campionatului israelian și a strâns statistici de 14.3 puncte, 4.8 pase decisive și 2.6 recuperări.

Sportivul mai are experiență în campionatele din Franța și Polonia, trecând pe la Rouen Métropole Basket, respectiv MKS Dąbrowa Górnicza.

Loading...
Etichete
Comenteaza