"U" Cluj, egala Ripensiei după un meci modest. Falub rămâne neînvins de la revenirea pe banca "studenților"

"U" Cluj, egala Ripensiei după un meci modest. Falub rămâne neînvins de la revenirea pe banca "studenților"
| Foto: Cristian Cosma/fcuniversitateacluj.ro

Formația clujeană a obținut doar o remiză în fața timișorenilor, scor 1-1, într-o partidă în care a dezamăgit din punct de vedere ofensiv.

Universitatea Cluj a început în forță partida și au fost activi în primele minute de joc. Totuși, după un sfert de oră au fost emoții la poarta lui Dur-Bozoancă, după mai multe greșeli în defensiva clujeană. Tot “studenții” au fost cei cu inițiativă în prima repriză, în oaspeții au fost cei care au marcat. În minutul 26, un balon trimis din jumătatea timișoreană a depășit întreaga apărare a Universității Cluj, a ajuns la Voinea, care a deschis scorul. Deși ar fi trebuit să alerge după egalare, “Șepcile roșii” nu au avut nicio reacție până la pauză, iar scorul după primele 45 de minute era 1-0.

După revenirea de la cabine, jocul s-a desfășurat după același scenariu. Clujenii au avut posesia și s-au instalat în jumătatea oaspeților, însă fără să amenințe poarta adversă. Prima ocazie a venit după o oră de joc, când Crăciun a reluat cu capul, puțin peste poartă. Chiar dacă prestația ofensivă a “studenților” a fost una modestă, elevii lui Falub au reușit să egaleze în cele din urmă. Minutul 82 a adus o centrare a lui Florescu în careu, iar Dican a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap. Goga a avut șansa de a aduce victoria în prelungiri, însă scorul final a fost 1-1. 

Echipe de start:

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Kay, Crăciun, Berci - Takacs, Dican (Burghele '87), Florescu, Taub (Pîrvulescu ‘70) - Al. Pop, Gavra, Rafa (Goga ‘53)

Ripensia Timișoara: Dobre - Popa, Hecsko, Apro, Toma – Burdeţ (Stoi ‘69), Călin – Lungu (Fotescu ‘82), Tudorache (Staicu '90), Monea – Voinea

Următorul meci al “studenților” va fi în deplasare, împotriva ultimei clasate, Sportul Snagov.

Loading...
Comenteaza