“U” Cluj joacă derby-ul cu Petrolul în debutul etapei din Liga a 2-a. Programul complet al rundei cu numărul opt

“U” Cluj joacă derby-ul cu Petrolul în debutul etapei din Liga a 2-a. Programul complet al rundei cu numărul opt

La revenirea pe Cluj Arena, “studenții” vor avea parte de un duel cu foc, împotriva uneia dintre formațiile cu care s-au luptat pentru promovare în stagiunea precedentă.

Ambele echipe au pornit cu ambiții mari în noul sezon al Ligii a 2-a, însă situația din clasament a celor două este diametral opusă. “Șepcile roșii” se află în subsolul clasamentului, pe penultimul loc, cu doar trei puncte, în timp ce ploieștenii ocupă locul șapte, la patru lungimi în spatele locului ce asigură prezența la baraj.

Partida ce va deschide etapa cu numărul opt din Liga a 2-a va consemna și revenirea “studenților” pe Cluj Arena și a spectatorilor alături de formație. În primele etape, Universitatea Cluj și-a disputat meciurile de pe teren propriu la Târgu Mureș, fără spectatori. În sezonul trecut, cele două echipe și-au împărțit victoriile, “Șepcile roșii” s-au impus cu 3-2 pe teren propriu, în timp ce “Lupii galbeni” au câștigat la Ploiești, scor 1-0.

Programul etapei a 8-a din Liga a 2-a:

Vineri, ora 18:00

  • Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești

Sămbătă, ora 11:00

  • Sportul Snagov - Csikszereda   
  • CS Mioveni - Dunărea Călăraşi   
  • Pandurii Târgu Jiu - UTA    
  • Daco-Getica - Metaloglobus 
  • Turris Turnu Măgurele - Viitorul Pandurii Târgu Jiu   

Sămbătă, ora 12:30

  • Concordia Chiajna - Campionii FC Argeş

Sâmbătă, ora 16:30

  • Politehnica Timişoara - CSM Reşiţa

Duminică, ora 12:30

  • Rapid - SCM Gloria Buzău

Luni, ora 17:00

  • Farul Constanţa - Ripensia Timişoara
Loading...
Comenteaza