"U" Cluj s-a reunit pentru pregătirea returului. Fanii "studenților" au făcut spectacol FOTO+VIDEO

La reunirea de luni au fost prezenți 26 jucători, printre aceștia aflându-se și doi dintre cei trei jucători aduși în această iarnă de la Unirea Jucu: Claudiu Rogozan și Marius Ionescu.

"Căutăm să formăm un lot competitiv, unul valoros pentru liga a treia. Obiectivul nostru pe acest sezon este în mod evident promovarea în divizia C, dar și formarea echipei în proporție de 90%. Vrem să ne facem în această iarnă un nucleu, să știm pe cine ne putem baza.

Astfel vom vedea cine se ridică la pretențiile noastre sau nu. Avem și 4-5 jucători care vor fi testați în această perioadă de pregătire", a declarat managerul sportiv al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău.

Oficialul ”studenților” speră să-i aibă din vară pe Cociș, Florescu și Ungurușan, fotbaliști care și-au început cariera la ”U”. ”Toți cei trei sunt jucători cu care am ținut legătura, m-am întâlnit și am discutat cu ei, și sper să-i avem aici din vară”, a mai spus Sabău.

Octavian Abrudan și Tinuț Budăcan nu au fost prezenți la reunire, aceștia fiind răciți. Ultimul dintre ei a fost adus în pauza competițională de la Unirea Jucu, alături de Claudiu Rogozan și Marius Ionescu.

"Din păcate, Tavi și Budăcan sunt gripați și am decis să-i mai las câteva zile pentru a se reface. Ceilalți doi jucători aduși de la Jucu i-am avut, însă, la dispoziție. E o problemă și cu Păcurar, care a acuzat unele probleme în timpul antrenamentului.

Sper să nu fie nimic grav, pentru că știu cât de mult își dorește să joace. S-a antrenat toată iarnă, ba chiar am fost și la câteva activități împreună. În rest, pot să zic că sunt mulțumit de felul în care jucătorii s-au prezentat azi. Băieții se adaptează la efort", a spus "Papi".

Căpitanul "Șepcilor roșii", Gabi Giurgiu, pornește cu ambiții mari în noul an. "Ne dorim să terminăm acest sezon cu o promovare, sperăm să reușim acest lucru an de an. Avem această a doua parte a campionatului în care trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma în liga a treia. Sper să facem cât mai multe reprize plăcute și bune", a afirmat Giurgiu.

Primul amical al Universității Cluj va avea loc pe 4 februarie, cu CSM Hunedoara, în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu. Echipa lui "Papi" va mai întâlni Unirea Jucu (de două ori), Cetatea Deva, Ocna Mureș și Zalău.

"Alb-negrii" vor sta în prima etapă a returului, programată pe 26 februarie 2017. La reunirea de luni au fost prezenți și aproximativ 40 suporteri ai ”studenților”.

Loading...
Comenteaza