”U” Cluj, șanse mari să pice cu o formație din Liga 1 în optimile Cupei. Când e tragerea la sorți

”U” Cluj, șanse mari să pice cu o formație din Liga 1 în optimile Cupei. Când e tragerea la sorți
Federația Română de Fotbal a stabilit ziua în care vor fi extrase meciurile din optimile Cupei României. Singura reprezentantă a Clujului rămasă în competiție, Universitatea, ar putea întâlni un club din Liga 1.

Tragerea la sorți este programată joi, 2 noiembrie, de la ora 11:00, la Casa Fotbalului. Universitatea Cluj a fost repartizată în urna B, alături de Chindia Târgoviște. Ambele formații vor da piept cu una din cele 14 echipa aflate în urna A. Cele 12 cluburi rămase din prima urnă vor fi grupate între ele.

După eliminarea lui CFR Cluj și a Sănătății în 16-imi, "U" a rămas singura reprezentantă a Clujului în actuala ediție a Cupei României. "Șepcile roșii" au ajuns până aici după ce au trecut de Voința Cetate (7-0), Viitorul Ulmeni (s-a retras), Comuna Recea (5-1), Olimpia Satu Mare (2-0) și Știința Miroslava (2-1).

"Studenții" au o Cupă a României în palmares, câștigată în 1965. Universitatea mai are, de asemenea, patru calificări în finala competiției, ultima dată în 2015.

Iată urnele valorice pentru stabilirea meciurilor din optimile Cupei:

URNA A:
1. FC VIITORUL (Liga 1)
2. FCSB (Liga 1)
3. ASTRA GIURGIU (Liga 1)
4. CS U CRAIOVA (Liga 1)
5. DINAMO (Liga 1)
6. GAZ METAN MEDIAŞ (Liga 1)
7. CSM POLITEHNICA IAŞI (Liga 1)
8. ACS POLI TIMIŞOARA (Liga 1)
9. CS MIOVENI (Liga a 2-a)
10. CS AFUMAŢI (Liga a 2-a)
11. FC BOTOŞANI (Liga 1)
12. JUVENTUS BUCUREŞTI (Liga 1)
13. FC HERMANNSTADT (Liga a 2-a)
14. UNIREA 04 SLOBOZIA (Liga a 3-a)

URNA B:
1. CHINDIA TÂRGOVIŞTE (Liga a 2-a)
2. FC UNIVERSITATEA CLUJ (Liga a 3-a)

Loading...
Comenteaza