"U" s-a despărţit de un titular din campiontul trecut

Universitatea Cluj a anunţat că renunţă la serviciile unui fotbalist. Asta după ce, în această vară, s-a despărţit de Octavian Abrudan, Maximilian Nicu, Gabriel Machado, Rodrigo Menezes, Ronald Gercaliu şi Marius Ene.

Universitatea a anunţat joi, surprinzător, că nu se va mai baza pe serviciile lui Ionuţ Târnăcop. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a fost titular în campionatul trecut. A evoluat, ca fundaş sau mijlocaş pe banda stângă, în 30 de partide pentru alb-negri, reuşind să înscrie şi un gol, în întâlnirea cu Ceahlăul Piatra Neamţ (1-1).

"Universitatea Cluj şi mijlocaşul Ionuţ Târnăcop au ajuns la o înţelegere pentru rezilierea contractului. (...) Îi mulţumim lui Ionuţ pentru bucuriile pe care ni le-a adus şi prestaţiile pe care le-a avut în tricoul alb-negru şi-i urăm mult succes în carieră", se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al clubului.

Decizia vine după ce miercuri Universitatea l-a transferat pe Nacisse Bambara, un jucător defensiv polivalent. Bambara va rămâne să îl concureze pe Nicolae Muşat, pe postul de fundaş de bandă stângă.

Târnăcop a jucat pentru Universitatea şi în actualul campionat, acumulând 124 de minute. El a fost titular şi a evoluat 90 de minute cu Dinamo (2-3), iar la meciul cu Concordia (2-0) s-a aflat pe teren 24 de minute. De asemenea, a prins 10 minute şi în partida de Cupa Ligii, cu Petrolul (1-0). 

Potrivit website-ului transfermarkt.de, valoarea de piaţă a mijlocaşului este de 500.000 de euro.

Loading...
Comenteaza