UEFA Champions League. Juventus încearcă imposibilul împotriva lui Atletico Madrid

UEFA Champions League. Juventus încearcă imposibilul împotriva lui Atletico Madrid
| Foto: facebook.com/ChampionsLeague

Italienii trebuie să întoarcă un deficit de două goluri, în timp ce Manchester City primește vizita lui Schalke 04.

Cea mai importantă competiție europeană revine cu unul dintre cele mai interesante dueluri din actuala ediție. Una dintre principalele favorite, Juventus are de întors un 2-0, împotriva uneia dintre cele mai bune defensive din fotbalul mondial. Deși domină autoriar Serie A și sunt neînvinși în cele 27 de etape disputate până acum, Ronaldo&Co. au cedat în capitala Spaniei. În plus, Allergri nu se poate baza pe mai mulți jucători importanți, precum Alex Sandro, Sami Khedira sau Douglas Costa.

Atletico vine pe terenul lui Juventus cu un avantaj oarecum liniștitor, având în vedere calitatea oamnilor din defensiva lui Simeone. Totuși, flancul stâng s-ar putea dovedi a fi vulnerabil, fără Hernandez și Filipe Luis, cei doi apărători de meserie. Madrilenii își pun speranțele în Griezmann, fotbalist ce poate schimba oricând soarte unei partide.

Echipe probabile:

Juventus:  Szczesny - Cancelo, Bonucci, Chiellini, Spinazzola - Can, Pjanic, Matuidi - Bernardeschi, Mandzukic, Ronaldo

Atletico Madrid: Oblak - Arias, Gimenez, Godin, Juanfran - Koke, Rodrigo, Saul, Lemar - Griezmann, Morata

Partida se va disputa de la ora 22:00 și va fi transmisă de Telekom Sport 1, Digisport 1 și Look Plus.

În celălalt meci al zilei, Manchester City pornește ca favorită clară în fața lui Schalke 04. Britanicii s-au impus și în partida tur, scor 3-2, iar avantajul terenului propriu poate fi decisiv. Elevii lui Guradiola se află într-o luptă complicată în campionat, cu Liverpool, de care îi desparte un singur punct. Germanii ar putea profita de problemele din apărarea “Cetățenilor”, care nu se vor putea baza pe Kompany și Otamendi. În plus, cel mai bun om al engelzilor, Kevin De Bruyne va lipsi și el.

Germanii vin cu speranțe mari în Anglia, însă situația din campionat nu îi recomandă pentru a reuși o surpriză. Schalke a strâns doar șase victorii în actualul sezon de Bundesliga și se află la patru puncte peste zona retrogradării. În plus, bilanțul din ultimele cinci partide este unul dezastruos, cu patru înfrângeri și o singură remiză.

Echipe probabile:

Manchester City: Ederson - Walker, Stones, Laporte, Zinchenko - B. Silva, Gundogan, D. Silva - Sterling, Aguero, Sane

Schalke 04: Fahrmann - Stambouli, Sane, Nastasic - McKennie, Konoplyanka, Rudy, Oczipka, Bentaleb - Embolo, Burgstaller

Partida se va disputa de la ora 22:00 și va fi transmisă de Telekom Sport 2, Digisport 3 și Look Sport.

Loading...
Comenteaza