Un fotbalist al CFR-ului e gata să plece, chiar după ce a devenit campion: “Cred că e ultimul titlu pe care-l cuceresc aici”

Un fotbalist al CFR-ului e gata să plece, chiar după ce a devenit campion: “Cred că e ultimul titlu pe care-l cuceresc aici”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Un titular incontestabil din formația “feroviară” e gata să plece din România, la finalul actualului sezon și ar vrea să îl ia cu el și pe Dan Petrescu.

Nici nu începuse bine petrecerea campioanei că un jucător important al clujenilor își anunța posibila plecare. Este vorba de Giedrius Arlauskis, cel care a devenit pentru a patra oară campion al României. După ce a făcut performanță cu mai multe formații din țară, lituanianul ia serios în calcul o plecare de la CFR Cluj și și-ar dori să fie antrenat în străinătate tot de Dan Petrescu.

“Mai avem de tras până la Champions League. A fost un sezon greu. E nevoie de un grup senzaţional pentru a câştiga acest trofeu. Nu ştiu ce va fi, dar ţara asta minunată mi-a dat tot în viaţa asta şi eu am dat tot ce am avut mai bun. Nu degeaba am câştigat patru titluri în România şi cred că e ultimul titlu pe care-l cuceresc aici. Doamne, ajută să plec cu Dan Petrescu la o altă echipă, în străinătate, pentru trofee”, a declarat Arlauskis, conform Prosport.

Lituanianul a venit la începutul sezonului trecut la CFR Cluj și a evoluat în 60 de partide pentru clujeni. Pe lista posibilelor plecări se mai află Lang, Hoban, Males, Alex Ioniță, dar și Cristian Manea, care este împrumutat de la Apollon Limasol.

Loading...
Comenteaza