Trei clujeni au murit astăzi într-un grav accident de circulaţie, în Alba

Trei clujeni au murit astăzi într-un grav accident de circulaţie, în Alba
Trei clujeni au murit astăzi într-un grav accident de circulaţie petrecut în Alba, pe DN 7, unde un autoturism s-a izbit de un autotren.

Victimele sunt un bărbat de 58 de ani, o femeie de 66 de ani şi o altă persoană, de 77 de ani, toţi din Cluj, informează alba24.ro. Cei trei erau încarceraţi, astfel că a fost necesară intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Circulaţia în zonă a fost întreruptă pentru două ore.


Conform IPJ Alba, accidentul a fost provocat de şoferul de 58 de ani al unui autoturism Alfa Romeo, care a adormit la volan, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotren care aparţine unei companii din Ungaria.


Circulaţia a fost blocată aproximativ două ore, în afara localităţii Şibot, la km 351+960m, pe DN 7.

Loading...
Comenteaza