Erori la transmiterea unor mesaje prin Ro-Alert. Testarea ar putea fi prelungită

Erori la transmiterea unor mesaje prin Ro-Alert. Testarea ar putea fi prelungită

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că s-au semnalat erori la transmiterea unor mesaje de avertizare prin Ro-Alert și că, dacă erorile persistă, perioada de testare ar putea fi prelungită.

IGSU anunță că, în cursul acestei dimineţi, în urma transmiterii mesajelor de avertizare Ro-Alert către populaţie, în mai multe zone din ţară, au fost sesizate atât cazuri de primire multiplă a respectivului mesaj, cât şi de modificare a textului transmis (separare cuvinte, introducerea literelor "ro" în corpul textului).
 
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi IGSU precizează că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situaţii de urgenţă reală.
 
Perioada alocată testelor este până la 30 iulie, însă în cazul persistenţei unor erori aceasta ar putea fi prelungită, intervalul urmând a fi anunţat public.
 
"Suntem conştienţi de disconfortul creat şi ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare Ro-Alert! Dezactivarea opţiuni de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieţii comunităţilor în cazul producerii situaţiilor de urgenţă reale", spun reprezentanţii IGSU.
 
Totodată, oamenii sunt rugaţi să nu sune la numărul unic de urgenţă 112 pentru a semnala eventuale deficienţe ale Sistemului Ro-Alert.
 
IGSU mai precizează și că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialiştii angrenaţi în tot acest proces, urmând ca disfuncţionalităţile să fie remediate în timpul cel mai scurt posibil.

Loading...
Comenteaza