News alert Nu scăpăm de ploi! Instabilitate atmosferică în toată țara, până vineri / Prognoza pentru Cluj

Nu scăpăm de ploi! Instabilitate atmosferică în toată țara, până vineri / Prognoza pentru Cluj

Meteorologii au prelungit, miercuri, informarea de instabilitate atmosferică, până vineri, la ora 23.00. De asemenea, au emis o avertizare cod galben, valabilă până miercuri la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de miercuri de la ora 10.00, până vineri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. ”Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În interval scurt de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse 35-40 de litri pe metru pătrat. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după amiezelor”, au transmis meteorologii.

Totodată, aceştia au emis o o avertizare cod galben, valabilă miercuri, până la ora 23.00, în Banat, Crişana, vestul şi sud vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul şi nordul Moldovei, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zonele de munte. ”Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină”, au mai transmis meteorologii. Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 35 – 50 de litri pe metru pătrat.

Vremea in Cluj Napoca

Joi, 6 Iunie 2019
O aversa de ploaie sau furtuna
Temperatura minima: 12° C
Temperatura maxima: 23° C
Precipitatii: 3 mm

Vineri, 7 Iunie 2019
O aversa de ploaie sau furtuna
Temperatura minima: 14° C
Temperatura maxima: 24° C
Precipitatii: 3 mm

Sambata, 8 Iunie 2019
Câteva averse de ploaie si furtuni
Temperatura minima: 15° C
Temperatura maxima: 26° C
Precipitatii: 5 mm

Duminica, 9 Iunie 2019
Câteva furtuni
Temperatura minima: 16° C
Temperatura maxima: 27° C
Precipitatii: 8 mm

Loading...
Comenteaza