Prognoza meteo. Cum va fi vremea în weekend

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în weekend
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în următoarele zile vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească.

Vineri vremea va fi frumoasă, iar după o dimineaţă încă răcoroasă în mare parte a ţării peste zi se vor atinge valori de temperatură mai ridicate decât în intervalul precedent. Cerul va fi variabil în nordul ţării unde cu totul izolat, mai ales la munte, vor fi ploi slabe de scurtă durată, în timp ce în restul teritoriului se va menţine senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 24...25 de grade în estul Transilvaniei şi pe litoral şi 33 de grade în sud-vestul Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 10 şi 21 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 5...6 grade.

LA MUNTE

Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

LA MARE

Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor, ajungând la valori normale pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade. Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura apei mării va fi de 23...24 de grade.

Sâmbătă vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 25...27 de grade pe litoral şi 35 de grade izolat în Banat şi sud-vestul Olteniei. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară la munte şi în nord-estul extrem unde izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Minimele termice vor fi cuprinse între 8...10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22...23 de grade în Dealurile de Vest.

LA MUNTE

Vremea va fi în continuare predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări locale în orele amiezii, când condiţiile pentru ploi de scurtă durată vor fi foarte reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.

LA MARE

Vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 24 de grade.

Duminică vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească, caracterizând o vreme caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări după amiaza şi în cursul nopţii, când izolat vor fi averse de scurtă durată posibil însoţite de descărcări electrice, cu precădere în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat.

LA MUNTE

Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească, caracterizând o vreme caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări după amiaza şi în cursul nopţii, când izolat vor fi averse de scurtă durată posibil însoţite de descărcări electrice, cu precădere în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat.

LA MARE

Vremea va fi frumoasă şi relativ normală termic. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 18 şi 21 de grade. Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 şi 25 de grade.

 

Loading...
Comenteaza