PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică | Vremea se va menţine în general închisă

PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică | Vremea se va menţine în general închisă
În jumătatea de sud a ţării va ploua pe arii extinse, iar local, mai ales în Muntenia şi Dobrogea, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp, informează ANM.

În restul teritoriului, sâmbătă, ploile vor fi locale şi în general slabe cantitativ. La munte, ziua vor predomina ploile, iar noaptea, treptat se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Spre sfârşitul intervalului, precipitaţii slabe, mixte vor fi posibile şi în zonele deluroase din nord-vest şi centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade.

Duminică vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei date. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii pe arii extinse în sud-estul ţării şi local în celelalte regiuni. La munte vor predomina ninsorile, în nord, centru şi vest, trecător, mai ales noaptea vor fi precipitaţii mixte, iar în rest doar ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar trecător şi la cote mai reduse şi pe treptele mai joase de relief, îndeosebi din sud-vestul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, iar cele minime, în scădere uşoară faţă de intervalul precedent, se vor situa, în general, între -1 şi 5 grade.

 

Loading...
Comenteaza