Prognoza meteo pentru weekend | Vremea se încălzeşte uşor

Prognoza meteo pentru weekend | Vremea se încălzeşte uşor
Vremea se va ameliora simţitor în privinţa distribuţiei şi intensităţii ploilor şi se va încălzi uşor în toate regiunile, anunţă ANM.

După ce vineri se vor mai semnala averse de ploaie local în aproape toată ţara, cu excepţia Olteniei şi a vestului Munteniei, unde cerul se va mentine variabil, sâmbătă vremea se va ameliora simţitor în privinţa distribuţiei şi intensităţii ploilor şi se va încălzi uşor în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi ploi slabe, de scurtă durată pe arii restrânse în Carpaţii Orientali şi estul celor Meridionali şi izolat posibil în sudul Moldovei, în estul Munteniei şi Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, iar în prima parte a zilei local şi în regiunile estice şi în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, mai ridicate în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 10 şi 21 de grade, mai mici în depresiuni, spre 7 grade.

Duminică vremea va fi frumoasă, dar călduroasă în vest şi în sud-vest. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 11 şi 22 de grade, mai coborâte, spre 8 grade, în depresiuni.

 

 

 

Loading...
Comenteaza