România, sub soarele arzător. Vine o vară cu precipitaţii puţine

România, sub soarele arzător. Vine o vară cu precipitaţii puţine
Lunile iulie şi august aduc temperaturi ridicate, peste mediile anuale, în cea mai mare parte a teritoriului. În schimb, cantităţile de precipitaţii vor fi sub mediile climatologice normale.

Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că vara începe cu temperaturi normale.

În următoarele trei luni, ţara noastră va fi afectată de nivelul foarte scăzut al cantităţilor de precipitaţii. În iunie, va fi afectată atât partea de vest a ţării, cât şi zonele din sud-est şi nord-est. Cel mai mult va ploua în lanţul Carpaţilor, valorile încadrându-se în mediile climatologice normale de 80 - 100 l/mp.

În Dobrogea, Banat şi nordul Moldovei, cantităţile de apă vor fi mai mici decât ar fi normal în această perioadă, adică 40-60 de l/mp, respectiv 60 - 80 l/mp.

Lunile iulie şi august aduc temperaturi ridicate, peste mediile anuale, în cea mai mare parte a teritoriului. Cantităţile de precipitaţii vor fi sub mediile climatologice normale. Luna august continuă în acelaşi mod, cu temperaturi mari şi cantităţi mici de precipitaţii în sudul şi sud-estul ţării.

Loading...
Comenteaza