News alert Scad temperaturile drastic! Vânt în toată ţara şi ninsori la munte. VEZI prognoza pentru Cluj

Scad temperaturile drastic! Vânt în toată ţara şi ninsori la munte. VEZI prognoza pentru Cluj
| Foto: somaxtv.com

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vânt şi ninsoare şi Cod portocaliu de vânt pentru toată ţara.

Codul Galben va intra în vigoare marţi seara, la ora 22:00, fiind valabil până miercuri, la ora 22:00.

Conform avertizării, la munte, îndeosebi la peste 1.500 de metri altitudine vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea. La peste 1.800 de metri vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită. Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marţi spre miercuri mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

Tot în noaptea de marți spre miercuri, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55 - 60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65 - 70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor atinge local 15 l/mp şi izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Harta ANM 

 

Pentru ziua de miercuri, ANM a emis un Cod Portocaliu, fiind vizate intensificări ale vântului în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu. Vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

Vremea în Cluj-Napoca

Miercuri, 24 Octombrie 2018
Nori si soare
Temperatura minima: 7° C
Temperatura maxima: 16° C
Precipitatii: 8 mm

Joi, 25 Octombrie 2018
Intensitatea ploii scade la averse usoare
Temperatura minima: 0° C
Temperatura maxima: 10° C
Precipitatii: 13 mm

Vineri, 26 Octombrie 2018
Perioade de ploaie
Temperatura minima: 5° C
Temperatura maxima: 10° C
Precipitatii: 4 mm

Sambata, 27 Octombrie 2018
Mai cald
Temperatura minima: 7° C
Temperatura maxima: 15° C

Duminica, 28 Octombrie 2018
Nori si soare
Temperatura intre 10° C si 20° C

Loading...
Comenteaza