Se ia gazul pe mai multe străzi din Cluj. VEZI zonele afectate

Se ia gazul pe mai multe străzi din Cluj. VEZI zonele afectate

Alimentarea cu gaz va fi sistată vineri, 8 martie, pe cinci străzi din Cluj-Napoca, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie.

Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale vineri, 8 martie, începând cu ora 9.00, pe următoarele străzi: Nichita Stănescu, Panait Istrati, G.V. Bibescu, Vasile Stoica şi Aurel Gurghianu.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00. "Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute".

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). "Compania regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări", transmite Delgaz Grid.

Loading...
Comenteaza